Web Design Romania | Bancuri, Glume, Poze | Electrostimulare | Web Hosting - Gazduire site | Advertising, Productie Publicitara | Cabinet Avocatura

20 Jun Top Stiri

Productia oficiala de icre negre a scazut de peste 2.000 de ori

Ilinca Teodoriu

Mafia caviarului scoate ilegal milioane de dolari, sub obladuirea autoritatilor

Productia totala de peste a Romaniei, in 2001, realizata in amenajari piscicole, lacuri de acumulare, Dunare si Marea Neagra, este de sase ori mai mica decat in 1991. Daca atunci se pescuiau peste 125.000 tone, in prezent, productia totala nu depaseste 20.000 de tone.

Specialistii catalogheaza aceasta situatie drept dezastruoasa. Potrivit lor, criza pisciculturii a fost generata de dezinteresul Ministerului Agriculturii in privinta amenajarilor piscicole, de distrugerea flotei costiere si, nu in ultimul rand, de furturile masive de peste, ce dureaza de mai bine de 10 ani. Un alt factor distructiv il reprezinta concurenta neloiala practicata de companiile importatoare, ce aduc in tara cantitati uriase de peste, cu taxe vamale minime.

Caviarul a fost acaparat de piata neagra

Daca in 1989 se inregistra o productie record, de 190.500 tone de peste oceanic, incepand din 1993, aceasta a scazut continuu, ajungand in prezent la zero. O scadere semnificativa s-a inregistrat si in privinta pescuitului in Marea Neagra, in prezent, productia ajungand sub 500 tone, comparativ cu 15.500 tone in 1986. Si la capitolul caviar, tara noastra inregistreaza acelasi declin. Spre deosebire de 1921, cand productia de icre negre ajungea la 350 de tone, in 1998, productia oficiala a fost de doar 146 kg. Neoficial se inregistreaza noua tone, diferenta fiind pusa pe seama vanzarilor pe piata neagra.

Sturionii, pe cale de disparitie

Sturionii, considerati de specialisti o valoare nationala, se afla astazi pe cale de disparitie. "Stocurile de sturioni s-au diminuat drastic. De la 1.011 tone cat se producea la inceputul secolului XX, acum abia daca se mai raporteaza cateva tone", ne-a declarat presedintele patronatului Rompescaria, Nicolae Dimulescu. In opinia sa, motivele acestui dezastru sunt braconajul, seceta (cu efect de concentrare a nivelului de saruri din apa) si poluarea din ape. La toate acestea se adauga si faptul ca, in momentul in care au fost construite Portile-de-Fier, nu au fost lasate spatii prin care pestele sa poata ajunge in amonte, in perioada de depunere a icrelor.

Importuri de doua ori peste productie

Pentru ca pescuitul oceanic a devenit o amintire, iar furturile de peste se amplifica, cantitatile necesare consumului intern sunt importate. Anual, in tara intra o cantitate de peste egala cu dublul productiei inregistrate in 2001. "Importurile anuale de peste si de conserve cumuleaza peste 50.000 de tone, in conditiile in care productia nu depaseste 20.000 de tone", spune presedintele Rompescaria. Din cauza lipsei materiei prime, precum si a importurilor cu taxe vamale reduse, din cele sase fabrici de conserve existente in tara, in prezent mai functioneaza doar trei.

Furturi ca in codru

Desi in negocierile de aderare cu UE (Capitolul 8- Pescuit), Romania s-a angajat sa infiinteze, pana la sfarsitul lunii iunie 2001, o Inspectie Piscicola, MAAP nu a intreprins nici un demers in acest sens. Aceasta cu toate ca autoritatile recunosc ca braconajul a scapat, practic, de sub control si ca nu s-au luat masuri severe impotriva acestui fenomen. Oficialii MAAP sustin ca ministerul nu are fonduri pentru infiintarea acestui organism cerut de UE. "Diminuarea productiei este cauzata de furturile ce se inregistreaza in majoritatea unitatilor piscicole si din Dunare. Pentru ca nu exista controale, in 2001, braconajul echivaleaza cu 50% din productia totala", a precizat Dimulescu.

Apele, disputate intre ministere

Apele interne sunt impartite intre ministere sau regii autonome, fara sa se tina cont ca, pentru o gestionare eficienta, ar trebui sa aiba acelasi "stapan". Astfel, de la intrarea in tara si pana la despartirea in cele trei brate, apele Dunarii intra sub obladuirea Ministerului Agriculturii, in timp ce ecosistemul Deltei Dunarii se afla in subordinea Ministerului Mediului. In schimb, apele de munte se afla in parohia Regiei Nationale a Padurilor, care le gestioneaza la fel de "eficient" ca si fondul forestier.

Sursa Gardianul

Aboneaza-te acum

si primesti gratuit in fiecare zi ultimele stiri

Nume:

E-mail:

Cosmetice Profesionale

S.C. Chic Salon SRL Sediu central: str. Racari nr.16, apt. 17, sector 3 Bucuresti Telefon Mobil: 0723.561.950 Telefon Fix/Fax: 021.310.44.35 Email: contact @ luxbeauty.ro

http://www.luxbeauty.ro

Think Strategic, Act Creative!

Solutii complete de Web Design&Development, E-Business si E-Commerce

http://www.kennomedia.ro