Web Design Romania | Bancuri, Glume, Poze | Electrostimulare | Web Hosting - Gazduire site | Advertising, Productie Publicitara | Cabinet Avocatura

22 Jun Top Stiri

Statul vinde marile companii nationale prin Bursa de Valori

Carmen Neacsu

O parte din societatile aflate in subordinea unor ministere, precum cel al Industriei, Lucrarilor Publice, Transporturilor si Locuintei si Autoritatii pentru Privatizare (APAPS), ar putea fi listate la Bursa de Valori Bucuresti (BVB), in vederea privatizarii si atragerii resurselor necesare investitiilor. "SNP Petrom a fost evocata in modul cel mai deschis ca un potential participant la privatizarea prin bursa", a declarat, ieri, Eugen Dijmarescu, seful Departamentului de Politici Economice din cadrul Guvernului. Dupa ce a afirmat ca vanzarea actiunilor prin intermediul bursei va duce la eliminarea coruptiei, Dijmarescu a recunoscut ca, folosind acest sistem de privatizare, managerii societatilor nu vor mai fi obligati sa respecte o serie de clauze contractuale obisnuite, precum mentinerea unui anumit numar de locuri de munca sau asigurarea masurilor sociale pentru persoanele disponibilizate. creantele comerciale, 20% din PIB

Executivul a discutat, in ultima sa sedinta, o nota privind necesitatea cresterii rolului BVB pe piata de capital ca alternativa de finantare a economiei, prin promovarea unor emisiuni de obligatiuni pe piata internationala si locala, prin implicarea, pana la finele anului, in derularea operatiunilor pe piata secundara a titlurilor de stat si prin asigurarea unor proceduri transparente de privatizare. Bursele ar putea capata un rol important si in ceea ce priveste reducerea blocajului financiar si a nivelului creantelor comerciale, in acest sens fiind deja elaborat de catre Bursa de Marfuri un proiect de act normativ prin care creantele sa poata fi tranzactionate. Potrivit lui Eugen Dijmarescu, sistemul de compensare folosit pana in prezent in cazul arieratelor si al creantelor comerciale nu a putut evita implicarea sectorului privat in problemele privind blocajul financiar al economiei nationale si a obligat societatile sa isi rezolve prin intermediul instantelor judecatoresti diferendele determinate de neplata arieratelor comerciale. Totalul creantelor se ridica la 45% din Produsul Intern Brut (PIB), inclusiv cele bugetare, in timp ce intre societati nivelul creantelor comerciale se apropie de 20% din PIB, a mai informat seful Departamentului de Politici Economice. Eugen Dijmarescu a mai declarat ca actualele reglementari privind piata de capital ar putea fi modificate in perioada urmatoare, pe baza recomandarilor europene, inclusiv in ceea ce priveste protectia actionarului minoritar.

Sursa Gardianul

Aboneaza-te acum

si primesti gratuit in fiecare zi ultimele stiri

Nume:

E-mail:

Cosmetice Profesionale

S.C. Chic Salon SRL Sediu central: str. Racari nr.16, apt. 17, sector 3 Bucuresti Telefon Mobil: 0723.561.950 Telefon Fix/Fax: 021.310.44.35 Email: contact @ luxbeauty.ro

http://www.luxbeauty.ro

Think Strategic, Act Creative!

Solutii complete de Web Design&Development, E-Business si E-Commerce

http://www.kennomedia.ro